Mulți ani, Cartierul Pictor Rosenthal a fost uitat de autoritățile locale s-au perindat la conducerea Primăriei, fiind în centrul atenției numai în campaniile electorale. Supărat să trăiască în praf, noroi și gropi, un cetățean din Ploiești a lansat o petiție online prin care solicită municipalității asfaltarea străzilor din zonă. Primăria Ploiești a anunțat, luni, demararea lucrărilor de înlocuire a rețelei de apă potabilă pe mai multe străzi din Cartierul Pictor Rosenthal. Municipalitatea a prezentat lista străzilor din Cartierul Pictor Rosenthal unde se va interveni pentru redimensionarea tronsoanelor de conductă existente. Ploiesti: Regenerare urbana in Cartierul Pictor Rosenthal. Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Florin Dobre, a semnat contractul de finanţare a proiectului "REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA MARGINALIZATĂ A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI - CARTIER PICTOR ROSENTHAL". Municipalitatea ploieşteană a câştigat finanţarea prin Programul Operațional Regional 2014-2020, de investiţii: „Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploieşti, cartier Pictor Rosenthal", aprobaţi prin Hotărârea Consiliului Local nr.131/08.05.2020, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă valoarea proiectului în cuantum de 26.063.781,68 lei inclusiv Suprafața totală a spațiilor urbane asupra cărora se intervine în cadrul cartierului Pictor Rosenthal însumează 49.094 mp. Străzile pe care se va derula reabilitarea, modernizarea sau construirea (extinderea) elementelor de infrastructură rutieră și a rețelelor de utilități urbane (alimentare cu apa, canalizare, iluminat stradal, canalizatie curenți slabi) sunt: Reamintim că în cadrul Strategiei de dezvoltare a municipiului Ploiești 2007-2025 a fost identificată necesitatea creșterii calității vieții locale a cartierului Pictor Rosenthal prin reabilitarea infrastructurii urbane de bază, în domeniul asigurării cu apă potabilă, canalizare, drumuri, educație la nivel preșcolar și școlar, etc. Proiectul "REGENERARE URBANĂ ÎN ZONA MARGINALIZATĂ A MUNICIPIULUI PLOIEȘTI - CARTIER PICTOR ROSENTHAL" are astfel un impact direct Yc70gsZ.

cartier pictor rosenthal ploiesti